marți, 23 august 2016

Principalele tipuri de structuri de primire cu funcţiune de cazare

Conform normelor metodologice aprobate, sunt:
1. Hotelul este o structură de primire turistică amenajată în clădiri sau corpuri de clădire, care pune la dispoziţia turiştilor camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător, asigură prestări de servicii specifice şi dispune de recepţie şi spaţii de alimentaţie în aceeaşi incintă. Hotelurile, care
sunt formate din apartamente şi garsoniere în cadrul cărora se poate prepara şi servi masa sunt considerate hoteluri-apartamente;
2.     Motelul este unitatea hotelieră organizată în afara localităţilor, în imediata apropiere a arterelor intens circulate, dotată şi amenajată atât pentru satisfacerea nevoilor de cazare şi masă ale turiştilor, cât şi pentru parcarea în siguranţă a mijloacelor de transport;
3.     Vilele   sunt  structuri  de  primire  cu  capacitate  relativ  redusă, funcţionând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, situate în staţiuni balneoclimaterice sau în zone şi localităţi de interes turistic, care asigură cazarea turiştilor şi prestarea unor servicii specifice;
4.     Bungalourile sunt structuri de primire cu o capacitate redusă, confecţionate din lemn şi alte materiale similare. In zonele cu umiditate ridicată, construcţia este din zidărie. Pot fi amplasate în perimetrul campingurilor, satelor de vacanţă, ca unităţi independente în cadrul unor staţiuni sau zone turistice, ori ca spaţii complementare pe lângă alte structuri de primire turistică. De regulă, activitatea lor este sezonieră. Bungalourile oferă, pe lângă serviciile de cazare, şi alte servicii complementare unităţii pe lângă care funcţionează.
5.  Cabanele turistice sunt structuri de primire turistică cu capacitate relativ redusă, funcţionând în clădiri independente cu arhitectură specifică, în zonele montane, rezervaţiile naturale, în apropierea staţiunilor balneare sau a altor obiective turistice.  Pe lângă serviciile de cazare oferite turiştilor aflaţi în drumeţie sau la odihnă, acestea oferă şi alte servicii specifice.
6.  Refugiile turistice sunt structuri de primire situate în locuri izolate şi greu accesibile din zona montană, de regulă la altitudini mari, având o capacitate redusă, un grad minim de confort şi un număr redus de personal de deservire.
7.  Campingurile sunt structuri de primire turistică cu caracter sezonier, destinate să asigure cazarea turiştilor în corturi sau rulote. Sunt, de regulă, astfel amenajate, încât să permită turiştilor să parcheze mijloacele de transport, să-şi pregătească masa şi să beneficieze de celelalte servicii specifice acestor unităţi. Plasarea campingurilor trebuie să se facă în locuri pitoreşti, cu microclimat favorabil, ferite de zgomot, diferite surse de poluare sau orice alte elemente care ar pune în pericol securitatea turiştilor.   Terenurile campingurilor trebuie să fie plane şi să nu menţină apa după ploaie. Suprafaţa de campare cuprinde mai multe parcele de campare (suprafeţele de teren pe care se pot instala corturi, maşina şi se poate asigura mişcarea şi odihna a 4 turişti). în funcţie de destinaţia lor, campingurile pot fi de tranzit, amplasate în apropierea principalelor trasee turistice şi de sejur, amplasate în perimetrul sau vecinătatea unor staţiuni balneoclimaterice, în zonele de agrement de lângă centrele urbane, periurbane.
8.     Căsuţele sunt spaţii de cazare de dimensiuni reduse, realizate din lemn sau din alte materiale similare, compuse dintr-o cameră şi un mic antreu sau terasă şi, uneori, dotate şi cu un grup sanitar propriu. Distanţa dintre două căsuţe nu poate fi mai mică de 3m, pentru a se asigura şi spaţiul de parcare a unei maşini.
   Căsuţele care nu permit şi amenajarea unor spaţii de campare sunt clasificate drept căsuţe tip camping. Acestea au dimensiuni mai reduse, fiind compuse dintr-o cameră şi un mic antreu sau terasă. Căsuţele tip camping, care sunt amplasate pe lângă alte unităţi de cazare sau de alimentaţie pentru turism, vor dispune de grup sanitar comun, o construcţie închisă, ce cuprinde: un lavoar de 30 locuri; o cabină- duş de 50 locuri; o cabină- w.c. de 30 locuri.
9.     Satul de vacanţă este un ansamblu de clădiri, vile, bungalouri, amplasate într-un perimetru bine delimitat, care asigură turiştilor servicii de cazare, alimentaţie şi o gamă de prestaţii turistice suplimentare (agrement, sportive, culturale). Amplasamentul satului de vacantă trebuie să fie ferit de poluare şi alte elemente care ar pune în pericol securitatea şi sănătatea turiştilor (suprafaţa spaţiilor verzi şi a celor destinate pentru agrement şi odihnă trebuie să
reprezinte minim 25% din suprafaţa totală a satului de vacanţă). Încadrarea satului  de  vacanţă în categoria de  2  sau 3  stele  depinde  de elementele constructive care-i compun şi de diversitatea şi calitatea serviciilor oferite.
10.     Pensiunile turistice şi fermele agroturistice sunt amplasate în locuri ferite de surse de poluare, având o capacitate redusă de cazare (10 camere, totalizând 30 locuri). Pot funcţiona atât ca nişte clădiri independente, cât şi în locuinţele cetăţenilor, cu deosebire din mediul rural. Pe lângă cazarea turiştilor, pensiunile oferă şi condiţiile de pregătire, servire a mesei. Fermele
agroturistice diferă de pensiune, prin faptul că alimentaţia este asigurată din muuv^a propria.
11.    Camerele de închiriat în locuinţe familiale reprezintă structuri de primire turistică, ce cuprind un număr limitat de spaţii, care oferă condiţii similare cu cele ale unui apartament decomandat de bloc. Bucătăria şi baia sunt comune, iar încadrarea acestora pe categorii -de 1,2, 3 stele-, depinde de gradul de dotare al camerelor şi de aspectele de natură constructivă.
12.    Spaţiile de cazare pe navele fluviale sau maritime sunt organizate pe pontoane plutitoare, fiind utilizate pentru cazarea pe durata călătoriei sau ca hoteluri plutitoare ancorate în porturi. Structura lor este asemănătoare cu cea din hoteluri, diferenţele fiind în ceea ce priveşte:
1.    dimensiunea spaţiilor de cazare, care poate fi redusă cu până la 50% faţă de cele din hotelurile de aceeaşi categorie existentă sau nou construite;
2.      dimensiunea  paturilor,   ce   poate   fi   de   0,8-2m   în  cazul   celor individuale şi l,2-2m în cazul celor duble;
3.    dotarea cu piese de mobilier, admiţând şi piese rabatabile.
Din multitudinea de forme de cazare turistică, hotelul este cea mai reprezentativă şi predominantă unitate de cazare turistică, îndeplinind o gamă largă de funcţii conexe şi complementare celei de cazare propriu-zisă: de alimentaţie, de odihnă, de igienă, comercială, de intermediere, de agrement, eventual, de tratament. Se apreciază că, în decursul unei zile, doar cea 8 ore sunt consacrate somnului, restul fiind destinate satisfacerii altor trebuinţe:   2 ore pentru alimentaţie, 2 ore pentru igiena personală, schimbarea ţinutei, 2 ore pentru alte necesitaţi personale. Rezultă, în total, 14 ore pentru necesităţile de bază, restul timpului rămânând o permanentă sursă de inspiraţie pentru ofertanţii de servicii, dornici de a satisface, la cel mai înalt nivel, aşteptările clienţilor. în cadrul unităţilor de cazare, un loc aparte îl ocupă şi structurile de cazare extrahoteliere, care oferă multiple avantaje: preţuri flexibile şi mai reduse; alimentaţie variată; autenticitatea prestaţiilor. Cele mai cunoscute structuri extrahoteliere sunt: reşedinţele secundare; camerele mobilate; campingul; casele familiale şi satele de vacanţă; motelul; hanul turistic.
Lanţurile hoteliere
Pentru a face faţă concurenţei accentuate de pe piaţa hotelieră, unele unităţi de cazare turistică s-au afiliat la un lanţ hotelier. Practica este destul de veche şi eficientă, conducând la eliminarea multor neajunsuri ale hotelăriei individuale: gradul mai redus de dotare, imposibilitatea afilierii la preţurile liderului, rentabilitatea scăzută. Primele lanţuri hoteliere au fost create în S.U.A imediat după război, cum sunt Intercontinentalul. In Europa, sistemul de lanţuri hoteliere a fost iniţiat în Franţa, prin renumitele „Relais de Champagne", care, în prezent, sunt cunoscute sub numele de „Relais de Chateaux". La început, afilierea la lanţurile hoteliere viza unităţile cu categorii de 4*-5 stele. După 1975, la reţea s-au adăugat şi hotelurile de 2 stele, organizate în sistem de francisă. Lanţurile se adresau, de regulă, turismului de afaceri, iar preţurile promovate erau superioare mediei. In prezent, în Europa, lanţurile hoteliere s-au dezvoltat la aşa numita clasă economică, care are o sferă de adresabilitate largă, segmentul de piaţă ocupat de acestea fiind destul de însemnat (cea 50%).
În funcţie de gradul de autonomie, în cadrul reţelei se disting două categorii de lanţuri hoteliere:
1.     Lanţurile voluntare, care grupează hoteluri independente, ce îşi menţin autonomia de gestiune. Pentru a păstra imaginea de lanţ, acestea trebuie să respecte anumite norme de confort, de calitate, de arhitectură sau de amenajări. Literatura de specialitate menţionează existenţa a 20 de lanţuri voluntare, a căror capacitate hotelieră este inegal distribuită:   25% în Franţa şi Elveţia, 16% în Irlanda, 10% în Germania, 8% în Belgia, 7% în Marea Britanie, 6% în Spania şi Italia. Lanţurile voluntare cuprind hoteluri cu categorii de 2 sau 3 stele. Principalele domenii de cooperare în cadrul lanţului sunt:
-  promovarea şi publicitatea;
-  centrele de rezervări de locuri;
-  consultanţa şi serviciile de pregătire profesională.
2.     Lanţurile  integrate  cuprind  hoteluri,  cu  grade  diferenţiate  de autonomie. Pachetele de servicii turistice oferite sunt standardizate, iar multe din serviciile turistice sunt centralizate.  Principalele lanţuri integrate sunt cele americane. In Europa, cel mai bun lanţ integrat este Accor, care este lipsit doar de activitatea de transport propriu, pentru a putea fi inclus în categoria „complet integrat". Gama de servicii oferite de lanţurile integrate este largă: hotelărie (50%), restaurant (26%), servicii de rezervare (11%) şi alte servicii (13%).

Există, deci, o mare varietate de unităţi de cazare turistică, care conferă cele mai variate utilităţi şi servicii turiştilor. Deosebit de important este modul (gradul) de valorificare a acestor unităţi, astfel încât să nu se risipească imensul potenţial turistic de care dispune ţara noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu